A A A

Anunțuri

Recunoașterea certificatelor de vaccinare străine pe teritoriul Italiei

La 23 septembrie curent Ministerul Sănătății al Italiei a emis o circulară (se anexează) care reglementează recunoașterea ciclului de vaccinare pentru prevenirea infecțiilor cu SARS-CoV-2 efectuat peste hotarele Italiei. Potrivit actului normativ menționat, pe teritoriul Italiei sunt recunoscute certificatele de vaccinare emise de autoritățile naționale de sănătate străine, inclusiv cele eliberate de Republica Moldova, pentru persoanele vaccinate cu preparate autorizate de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA).

Valabilitatea certificatelor de vaccinare obținute peste hotare este aceeași ca și a certificatului verde (GrenPass) emis de statul italian.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, la moment, cetățenilor Republicii Moldova care se află pe teritoriul Italiei pe motiv de muncă sau studii, indiferent dacă sunt înscriși la Serviciul Național de Sănătate, le este recunoscută vaccinarea efectuată în Republica Moldova, daca aceasta a fost efectuată cu vaccinuri autorizate de EMA.

Este necesar ca certificatele respective să cuprindă următoarele informații: (i) numele de familie, prenumele și data nașterii, (ii) date referitoare la vaccin (denumirea/lotul), (iii) data administrării vaccinului, (iv) date referitoare la autoritatea care a eliberat certificatul (statul/autoritatea sanitară). Certificatele urmează să fie eliberate/prezentate pe format de hârtie sau digital în una din următoarele limbi: italiană, engleză, franceză, spaniolă sau germană.