Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Italiană și Republica Malta

A A A

Relaţii comercial-economice

Schimburile comerciale între Republica Moldova și Republica Italiană în anul 2019

Republica Italiană este unul dintre principalii parteneri economici ai Republicii Moldova, atât prin prisma schimburilor comerciale, cât şi prin cea a investiţiilor efectuate.

Conform datelor Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova, volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Republica Italiană a înregistrat în anul 2019 o valoare de 673.48 mil. USD. Astfel, Italia s-a situat pe locul 4 la nivel mondial printre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova, deținând o pondere de 7,8 % în comerțul total al țării noastre.

Italia este al 2-lea partener comercial al Republicii Moldova după derularea exporturilor şi al 6-lea partener după derularea importurilor. Exportul moldovenesc în Italia în perioada de referință a înregistrat o valoare de 267,05 mil. USD, iar importurile au însumat 406,43 mil. USD. Balanța comercială a înregistrat un deficit de 139,38 mil. USD, în favoarea Italiei.

 

Principalele mărfuri exportate din Republica Moldova pe piața Italiei sunt produsele agroalimentare precum grâu, porumb, semințe de floarea-soarelui, ulei din semințe de floarea – soarelui, nuci, miere naturală; şi produse industriale precum articole de îmbrăcăminte, fire și țesături; încălțăminte; fire și cabluri, ambalaje și articole din lemn, articole de marochinărie (valize) etc. Principalele mărfuri importate din Italia sunt medicamente, piei prelucrate, fire și cabluri, țesături din fibre sintetice și bumbac, accesorii pentru îmbrăcăminte, mașini și utilaje, mobilier etc.

Investițiile italiene în economia națională

Conform datelor Agenției Servicii Publice, la moment în Republica Moldova Republica Moldova activează 1391 întreprinderi cu capital italian, investițiile în capitalul social însumând circa 1756 mln. MDL sau pe locul 2 după numărul întreprinderilor cu capital străin.

Cele mai mari întreprinderi care activează în Republica Moldova cu participarea capitalului italian sânt: Banca comercială “Eximbank”, SRL „Cedacri International”, SRL „Fly Ren Energy Group”, SRL „Consulcesi Tech”, S.R.L. ÎCS “Triveneta Cavi”, SRL „G&G Package”, ICS Lones Mol , TDV Group, SRL ÎM “Fashion Group”, S.R.L. ÎM “Calmo International”, S.A. ÎM “Piele”, S.A. ÎCS “Steaua-Reds”, S.R.L. ÎM “Immobildream”, S.R.L. ÎCS “Marthatex”, ICS „ACE Cabling”, S.R.L. ÎCS “Thinkita Plast”, S.R.L. ÎM “Molven Grup”, S.R.L. ÎCS “GFS Commerce”, S.R.L. ÎM “Sistemi Immobiliari Moldo-Italiani”, S.R.L. ÎCS “Locos International”, S.R.L. ÎCS “Studio Line”, S.R.L. ÎM “Il Ponte-3T”, S.R.L. ÎCS “CSM Uniform”, S.R.L. ÎCS “Confezione Andrea”, S.R.L. ÎCS “Leoni”, S.R.L. ÎCS “Sammu cablaggi”, S.R.L. ÎCS “Nires International”, S.R.L. ÎCS “Lonesmol”etc.