A A A

Webinar dedicat comunității moldovenești din Italia

Publicat:Sâm, 12/09/2020 - 17:50

Roma, 10.09.2020

Astăzi, în cadrul unui proiect pilot dedicat comunităților străine din Italia, relevante ca număr și istoricul migrației acestora, Direcția Generală pentru Politici de Imigrare și Integrare a Ministerului Muncii și Politicilor Sociale al Italiei a organizat primul webinar dedicat comunității moldovenești. La eveniment au participat într-un cadrul interactiv reprezentanții autorităților italiene și membrii ai diferitor asociații diasporale moldovenești din Italia.

În intervenția sa, ambasadorul Anatolie Urecheanu a făcut o scurtă incursiune pe marginea profilului migrațional al comunității moldovenior din Italia, precum și a acțiunilor întreprinse de autoritățile de la Chișinău la nivelul protejării drepturilor și intereselor cetățenilor noștri peste hotarele țării, inclusiv prin fortificarea cadrului juridic bilateral. Totodată, Ambasadorul a adus aprecieri autorităților țării de reședință pentru deschiderea manifestată față de comunitatea moldovenească, dar și pentru politicile implimentate în vederea integrării imigranților în societatea italiană.

Reprezentanții comunități moldovenești au interacționat cu oficialii italieni, împărtășându-și experiență lor și venind cu propuneri de a îmbunătăți cadrul de cooperare pe marginea proceselor de incluziune socială.

La rândul lor reprezentații Ministerului Muncii și Politicilor Migraționale al Italiei au expus proiectele întru susținere comunității moldovenești care au fost derulate pe parcursul ultimilor ani.