Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Italiană și Republica Malta

A A A

Intrevederea dlui Vladimir Sacagiu, Însărcinatul cu Afaceri a.i. al Republicii Moldova în Italia cu doamna Senator Loredana Russo, Președintele grupului parlamentar de prietenie moldo-italian, din cadrul Uniunii interparlamentare al Senatului Italiei.

Publicat:Thu, 13/02/2020 - 10:04

La 11 februarie curent, dl Vladimir Sacagiu, Însărcinatul cu Afaceri a.i. al Republicii Moldova în Italia a avut o întrevedere cu doamna senator Loredana Russo, Președintele Secției bilaterale de prietenie moldo-italiană, din cadrul Uniunii interparlamentare al Senatului Italiei. La întrevedere a participat și domnul senator Francesco Mollame. Discuțiile s-au axat pe marginea promovării cooperării interparlamentare dintre Republica Moldova și Italia, fiind reafirmat interesul constatnt al Republicii Moldova pentru extinderea și diversificarea relațiilor bilaterale cu Republica Italiană, inclusiv prin valorificarea potențialului de cooperare parlamentară.