Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Italiană

A A A

Comunicat de presă

Publicat:Wed, 18/09/2019 - 16:36

La 18 septembrie 2019, la ediția 83 a Expoziției Internaționale ”Fiera del Levante” avută loc în or. Bari, Italia, dna Mihaela Gorban, responsabilă de domeniul economic în cadrul Ambasadei a prezentat oportunitățile investiționale din Republica Moldova și perspectivele de colaborare comercial-economice moldo-italiene. Printre cei prezenți s-au numarat reprezentanții mediului de afaceri italian, Camera de Comerț Italo-Moldavă, Confeuropa, corpul diplomatic acreditat în regiunea de sud a Italiei, oficiali ai autorităților locale din Regiunea Puglia.

La Expoziţie Ambasada împreună cu Consulatul Onorific al RM la Bari a aşezat raftul "ECO-Moldova" cu produse moldovenești (miere, vinuri, nuci, prune, cosmetice, etc.), promovînd în acest fel imaginea țării prin ralierea la tendințele ecologice globale şi a organizat punctul informativ cu genericul "Country Desk Moldova", unde au fost diseminate materiale promoționale despre ţara noastră.

În marja evenimentului dl Ion Lazarenco, reprezentant al diasporei moldovenești, sportiv înotător în ape deschise, candidatul Republicii Moldova la Premiul Nobel pentru Pace, a vorbit publicului despre realizările și obiectivele sale, fiind prezentat un film și o expoziție de fotografii, care s-au bucurat de succes în rândul vizitatorilor. Au fost oferite un șir de interviuri presei locale.

Fiera del Levante se desfășoară anual fiind una dintre cele mai importante expoziții internaționale multisectoriale din Italia și din regiune. Ediția din anul acesta se axează pe economia circulară, sustenabilitatea ecologică intitulată „Unde pulsează ideile”, cu participarea a peste 400 agenți economici italieni și străini.