Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Italiană

A A A

Comunicat de presă

Publicat:Wed, 10/07/2019 - 13:52

La 6 iulie 2019, la Milano, Mihaela Gorban, responsabila de domeniul economic în cadrul Ambasadei a participat împreună cu Consulul General al RM la Milano, Sergiu Goncerenco la a doua ediție a „Diaspora Business Connection” organizat de Asociația Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni în parteneriat cu Ambasada, Studio Sava, Asociația Culturală din Milano “Vatra Neamului”, Asociația Antreprenorilor din Moldova în Italia, Asociația Tinerilor Moldoveni din Italia și Moldova în Progres.

Evenimentul a contribuit la stabilirea unor conexiuni importante, la care reprezentanții diasporei au relatat despre istoriile de succes în lansarea afacerilor și gestionarea acestora în Italia, fiind completate cu informații relevante ale experților italieni vizînd reglementările juridice de profil. După formatul primei ediții de la Roma, reprezentantul Ambasadei a ilustrat oportunitățile de afaceri oferite de Republica Moldova și programele de susținere a afacerilor în țara noastră.

Pentru continuarea cooperării între actorii implicaţi, la Milano s-au semnat Acordul de colaborare cu Asociația Culturală din Milano “Vatra Neamului”, Acordul cu Studio SAVA, a fost lansată platforma informațională Diaspora Business Help, etc.