Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Italiană și Republica Malta

A A A

Anunţ

Publicat:Fri, 12/06/2020 - 14:21

Potrivit Decretului Președintelui Consiliului de Miniștri al Italiei din 11 iunie curent, autoritățile italiene au prelungit până la 30.06.2020, regimul de călătorie pentru țările non UE reglementat prin Decretului Președintelui Consiliului de Miniștri al Italiei din 17 mai 2020.

Astfel, cetățenii Republicii Moldova, care dețin un permis de ședere/reședință, contract de muncă sau au motive serioase legate de sănătate pot intra în Italia cu respectarea următoarelor condiții:

  1. trebuie să furnizeze transportatorului o declarație pe proprie răspundere în care specifică în detaliu motivele călătoriei (legate de sănătate, muncă sau urgență absolută sau revenirea la domiciliu, reședință sau locuință.);
  2. locul în care va petrece cele 14 zile de autoizolare la propriul domiciliu sau la o altă adresă aleasă de persoana interesată sau, în lipsa acesteia, la o locație hotărâtă de către Protecția Civilă regională;
  3. mijlocul de transport privat prin care va merge la acea adresă și un număr de telefon la care poate fi contactat în această perioadă.

Sunt prevăzute excepții de la aceste reguli pentru: muncitorii transfrontalieri, personalul sanitar, echipajul transportatorilor de pasageri sau de mărfuri.

Atenție. Călătorile in scopuri turistice nu sunt permise!!!

Cetățenii statelor Uniunii Europene, Statelor Acordului Schengen, Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Andorrei, Principatului Monaco, Republicii San Marino și Statului Vatican pot intra în Italia fără a fi supuși supravegherii sanitare și autoizolării de 14 zile.

La fel, tranzitul prin Italia este permis dacă există motive de muncă, sănătate sau urgență absolută. Tranzitul terestru este permis cu mijloc de transport privat și nu trebuie să depășească 24 de ore, interval care poate fi prelungit în mod excepțional cu încă 12 ore.

Cât privește tranzitul aeroportuar, acesta este permis cu condiția de a nu părăsi zona aeroportului.

Mai multe detalii le găsiți aici: https://www.gazzettaufficiale.it/eli/id/2020/06/11/20A03194/sg